Înapoi în viitor

          Viitorul este întotdeauna imprevizibil, este un mister, o dilemă, un vis. Nimic nu este clar definit totul fiind posibil. De noi depinde însă cum incertitudinea se va transforma în certitudine, ce formă vor lua misterele zilei de mâine şi cum se vor concretiza visele noastre. Dacă de mersul propriului viitor suntem factorul unic şi direct de decizie, viitorul unei comunităţi nu depinde doar de un singur om. Depinde de generaţii întregi, de un întreg proces de perpetuare de principii, mentalităţi şi obiceiuri, de capacitatea oamenilor de mâine de a învăţa din greşelile de ieri şi de a pune în practică învăţămintele astfel obţiute pentru un viitor mai bun, mai prosper.
Poate că încercând să concluzionăm că individul, ca entitate unică şi particulară într-o societate, este singurul responsabil pentru propriul viitor este o decizie pripită. Înainte de toate, omul este o fiinţă socială, e influenţat, şi la rândul lui îi influenţează pe cei din jurul său. Există fără doar şi poate o relaţie de coexistenţă şi codependenţă între om şi societate.
Cine poate influenţa şi decide cel mai bine viitorul unei societăţi şi al membrilor săi, şi drumul pe care acesta îl va urma dacă nu generaţiile tinere? Generaţia de mâine este cea care poate da o formă visurilor strămoşilor ei, ea este cea care poate aduce schimbarea mult dorită atunci când o societate stagnează în incertitudine şi neant. Tinerii au vigoarea, ambiţia, optimismul şi capacitatea de a învăţa din trecut şi de a acţiona în prezent pentru viitor.
Ce se întâmplă când tocmai viitorul acestei generaţii se află într-o mare de incertitudini şi întrebări fără raspuns? E adevărat, tinerii au puterea, au ambiţia dar toatea acestea sunt nule fără o bază solidă de principii şi fără o gândire sănătoasă. Cu aceste valori nu te poţi naşte dar le poţi dobândi. Dacă mediul social în care te naşti şi te dezvolţi iţi garantează o evoluţie sănătoasă. Din păcate, în ultimii ani, societatea în care trăim s-a degradat din ce în ce mai mult, a urmat un alarmant parcurs descendent. Incultura este noua cultură iar superficialitatea si prostia sunt ridicate la rangul de artă. Valorile şi principiile care mai ieri păreau solide şi puneau bazele unei societăţi sănătoase sunt ignorate şi clasate ca fiind “expirate”.
E drept, nu tot ce vine din trecut este bun, util şi aplicabil unei societăţi moderne aflată într-o continuă schimbare. Trecutul îşi are propriile fantome şi greşeli fatidice pe care trebuie să avem capacitatea să le conştientizăm şi evităm. Dar oare această înlocuire şi renegare completă a trecutului, inclusiv cu eventualele părţi pozitive este cea mai bună soluţie pentru consolidarea unui viitor prosper? Tinerii sunt viitorul, dar cum vor putea generaţiile crescute într-o societate nesigură, dominată de principii şubrede şi superficiale să deschidă drumul spre un viitor luminos? Cum va putea o societate sortită încă din faşă să se zbată într-un neant de incertitudine, o societate care se lasă pradă valului de “cultură” promovat în prezent şi care e profund caracterizată de omniprezentul “efect de turmă” să-şi asigure un loc onorabil în paginile istoriei?
Dacă societatea românească în care ne ducem existenţa zi de zi se regăseşte în acestă descriere rămâne ca cititorul să judece singur, iar în ceea ce priveşte viitorul acesteia, dacă următoarele generaţii nu vor fi capabile să înveţe din trecut şi nu vor avea un cuvant de spus, din diverse motive, cu siguranţă timpul o va face ca întotdeauna.

Francmasoneria

Acuzată de acţiuni oculte şi de sprijinirea unor activităţi în defavoarea omenirii, francmasoneria a fost şi rămâne înconjurată de mister. Datorită imaginaţiei şi temerilor indivizilor, aceasta a devenit o adevărată entitate omniprezentă, despre care voi scrie astăzi, atingând direct nucleul său. 
Francmasoneria, sau pur şi simplu masoneria este un ordin iniţiatic ce înfrăţeşte persoane cu idealuri spirituale, morale şi sociale comune. În esenţa ei, aceasta nu este o societate secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate şi în tările în care a fost interzisă prin lege, a fost ascunsă. Statistic vorbind , numărul francmasonilor în lume ajunge la circa patru milioane, fiind concentraţi în SUA şi UE. Citind despre UE, poate faceţi legătura cu România, şi cu potenţialul său scăzut , faptul că este o ţară mult prea mică ce şchioapătă în procesul de dezvoltare îi atârnă de gleznă ca un bloc de ciment în râu. Mmm..ei bine, vă înşelaţi. România reprezintă o ţara de interes pentru această instituţie, dovadă stau cele 11 loje de pe teritoriul său. Cea mai importantă dintre acestea este Marea Lojă Naţională din România. 
Mai întâi ţin să vă informez că atunci când îţi însuşeşti o nouă cunoştinţă e musai să desfaci firul în patru şi să ajungi până la pătura de jos a acesteia. Acestea fiind spuse aflăm că francmasonerie reprezintă forma românească a cuvintelor free mason (lb.engleză), francmacon (lb.franceză), şi freimaurer(lb.germană) care înseamnă zidar, constructor liber. Practic, începuturile masoneriei operative reprezintă începuturile culturii urbane, construcția primelor orașe-cetăți. Din punct de vedere al preistoriei speciei umane însă, omul a fost dintotdeauna un cioplitor al pietrei. Când arta cioplirii pietrei a fost combinată cu geometria, a apărut Arhitectura. Primii Mari Maeștri Masoni au fost, de fapt, Arhitecți.Secretele privitoare la originea francmasoneriei au fost păstrate cu strășnicie,Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă scria: „Adevărata istorie secretă a apariției masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizației însăși“. 
Francmasoneria este organizată în „clase, grade“ și „rituri“. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este „Clasa lojilor albastre“, cu trei grade: „ucenic, calfă, meșter“. Meșterii masoni pot face parte, după primirea acestor trei grade, numite și simbolice, în gradele de perfecționare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute și larg răspândite sunt „Ritul York“ și „Ritul Scoțian Antic și Acceptat“.
Wilmshurst nota: „Dezvoltarea (francmasoneria) s-a sincronizat cu scăderea interesului față de religia tradițională și rugăciunea în biserică“. „Principiile simple de credință și idealurile umanitare ale francmasoneriei iau, în cazul unor persoane, locul teologiei clasice din bisericile diverselor confesiuni religioase“. Deși liderii săi neagă că ar fi religie, masoneria a constituit pentru unii un înlocuitor al cultului religios. De aceea, nu este de mirare că Biserica a trebuit să fie circumspectă cu privire la răspândirea învățăturilor masonice. 
Mentalitatea francmasonică este, după Mircea Eliade un mod de a gândi și de a acționa în același timp esoteric (adică intim, tainic, nearătat mulțimii, împărtășit de grupuri restrânse de oameni care se recunosc între ei tocmai prin acest fel de a fi și prin anumite expresii și semne comune, învățate printr-o inițiere comună) și exoteric (adică prin declarațiile și acțiunile lor publice). Mentalitatea francmasonică depășește cu mult cadrul strict al obediențelor masonice, indiferent că persoanele care au această mentalitate, sunt conștiente sau nu de izvoarele ei. Această mișcare, pentru care persoana umană, viața și nevoile sale (materiale și sufletești) sunt centrul și prioritatea tuturor preocupărilor omenești, nu este nouă în istoria omenirii și apare încă din Antichitate. Dar în cursul Renașterii se înmulțesc în Europa tot felul de societăți și grupuri care caută să creeze noi forme de relații sociale și de orânduiri politice al căror scop este, mai înainte de orice, bunăstarea și realizarea omului, prin cele trei principii ale libertății, ale egalității și ale frăției între inși de origini, convingeri și situații sociale diferite. Printre aceste mișcări se numără și francmasoneria, dar un om poate ajunge să împărtășească acest fel de a gândi fără să fie francmason, prin propria experiență și cultură (și, dacă intră în contact cu vreun francmason, și dacă acesta observă convergența, poate fi invitat să intre în rândurile masoneriei). Multe societăți, cum au fost de exemplu, în România, Frăția sau Junimea, pot fi astfel impregnate de mentalitatea francmasonică. Studenții români de la Paris, în secolul XIX, au avut profesori francmasoni și o parte dintre ei au fost inițiați în loja "Ateneul străinilor"; alți români au întemeiat la Bruxelles loja "Steaua Dunării", desemenea prezentă la Iași, Galați și București, din care au făcut parte, printre alți oameni de vază ai vremii, Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Spiru Haret, Carol Davila, Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu. Aproape toți întemeietorii Statelor unite ale Americii, printre care George Washington și Benjamin Franklin, erau francmasoni sau împărtășeau mentalitatea francmasonică. Un alt exemplu celebru din lumea anglo-saxonă este Winston Churchill.
Pe planul filozofic mentalitatea francmasonică nu este nici religioasă (chiar dacă anumiți francmasoni pot fi ispitiți să facă din francmasonerie o religie sau chiar o sectă în locul adevăratelor religii) nici anti-religioasă (cea mai mare parte din masonerie crede în Dumnezeu pe care Îl consideră ca fiind un "Mare Arhitect al Universului", același și unul, indiferent cum îl văd și cum îl numesc oamenii). Dar este adevărat că mentalitatea francmasonică cuprinde idei care pot fi potrivnice intereselor anumitor membri ai clerului ca factori economici și sociali : de exemplu promulgarea legilor conform voinței populare și nu conform unei Cărți sfinte, libertatea pentru un cetățean de a respecta sau nu obligațiile religioase, de a fi sau nu botezat, căsătorit sau înmormântat religios, libertatea de a practica sexualitatea fără scop reproductiv, libertatea femeii de a fi sau de a nu fi mamă, și multe altele asemănătoare. Din acest motiv, mulți clerici consideră și afirmă că mentalitatea francmasonică este ceva negativ, antireligios, sau chiar anti-spiritual. 
Pe planul juridic, mentalitatea francmasonică corespunde cu Dreptul pământean care dă aceleși drepturi și aceleași datorii tuturor locuitorilor aceluiași stat, indiferent de starea, originile și convingerile lor, câtă vreme nu au încălcat legile sau câtă vreme și-au împlinit pedepsele. În schimb, nu corespunde cu Dreptul strămoșesc în care drepturile și datoriile sunt diferite de la o categorie de oameni la alta, și depind de starea, originile și convingerile lor.
Pe planul politic, mentalitatea francmasonică s-a manifestat în decursul istoriei prin mișcări care au militat în favoarea dreptului pământean și în favoarea democrației.În aceste mișcări se practicau încă de acum 250 de ani reguli de vot pe care astăzi majoritatea statelor din lume le-au adoptat, dar care în secolul XVIII, când niciun stat din lume nu era democratic, păreau utopice și chiar păcătoase (devreme ce autoritatea absolută a suveranilor și legile regatelor trebuiau să purceadă "din voia lui Dumnezeu", nu din cea a "norodului").
Fără să știe, mulți cetățeni sunt astăzi, în diferitele state ale lumii, profund influențați de mentalitatea francmasonică. Ei găsesc firești și normale o bună parte a ideilor răspândite de 250 de ani încoace de francmasoni, ca de exemplu legitimitatea progresului tehnic și științific, a dorinței de a scăpa de molime, de boli și de paraziți, democrația, egalitatea bărbați-femei față de lege, ne-obligativitatea religiei. Strămoșii noștri de acum câteva veacuri ar socoti societatea noastră de azi ca fiind păcătoasă, potrivnică voinței divine și legilor firești ale lumii. Țările în care majoritatea cetățenilor împărtășesc elementele de bază ale mentalității francmasonice, sunt cele mai puternice din lume și modelul lor social domină întreaga planetă, deși numărul francmasonilor propriu-ziși în lume nu depășește patru milioane de persoane[1]. Nu o presupusă putere ocultă a francmasonilor explică acest succes, ci mult mai simplu, faptul că modelul social propus de francmasoni s-a dovedit cu timpul mai performant ca oricare altul, pentru a satisface nevoile fundamentale ale ființei umane, pe planurile material și sufletesc.
Acestea fiind prezentate rămâne la alegerea fiecăruia dacă francmasoneria este o entitate omniprezentă, negativă care ne controlează vieţile în amănunt, ne manipulează şi ne transformă în nişte bureţi neajutoraţi sau este o altă cale spirituală, morală, socială ş.a.m.d.