Goana spre...nicaieri

   

           
              Se spune că este în natura fiinţei umane să-şi dorească mereu cât mai mult. Încă din copilărie, şi apoi pe întreg parcursul vieţii, cu toţii demonstrăm, mai mult sau mai puţin voit, mai mult sau mai puţin conştient, veridicitatea acestei afirmaţii. 
Cu siguranţă cu toţii ne-am spus în copilărie “vreau să mă fac mare!”, “vreau să cresc mai repede!” dar la fel de sigur inocenţa şi entuziasmul vârstei ne împiedicau să înţelegem “preţul” a ceea ce înseamnă “să fii mare”. Ne doream să creştem peste noapte, să devenim adulţi uitând să ne trăim copilăria. Ne doream un lucru la care, cel mai probabil, mai târziu am renunţa în schimbul vremurilor din copilărie. Vremuri în care totul era mai frumos, mai bine, mai uşor – mai simplu. Cu timpul copilul entuziasmat şi inocent ramâne în urmă, viaţa de “om mare” îl schimbă şi îl înlocuieşte. Îl înlocuieşte cu o persoană blocată în rutina vieţii, dependentă de lucruri care în copilărie nu aveau nicio semnificaţie. Este înlocuit de o persoană care nu-şi mai vede capul de griji, probleme şi tot felul de preocupări. Ajunge să fie marioneta propriului vis copilăresc.
             Aspiraţiile fiinţei umane, mai mult sau mai puţin deşarte, nu se opresc aici. Fiecare etapă a vietii îşi are propriile visuri. Odată cu evoluţia sa, omul îşi fixează noi ţeluri, are noi aspiraţii. Indiferent de ce cale alege, graba pare să-i caracterizeze orice pas. Graba de a avea un job mai bine plătit ca al veciunului sau prietenilor, graba de a face cât mai multe lucruri, graba de a avea cât mai mulţi bani, dorinţa arzătoare de a fi mereu primul - cel mai bun.
Nu e nimic rău în a fi competitiv, în a vrea mereu mai mult de la tine. Banii, fie că vrem să acceptăm sa nu, sunt parte din viaţa noastă şi din păcate de multe ori ne condiţionează propria existenţă. Cele mai mărunte lucruri ale unei existenţe umane decente depind de aceste “hârtii”. Suntem singurele fiinţe a căror exisenţă pe pământ depinde şi e asigurată cu ajutorul lor. Nu e oare ironic? Omul, fiintă aşa-zis liberă să depindă de un lucru aparent atât de mărunt? 
         În toată această grabă de cele mai multe ori uităm cel mai important ţel – să trăim. Alergăm după vise deşarte, idealuri, iluzii şi speranţe dar uităm cel mai important lucru - să ne trăim viaţa. Uităm să apreciem lucrurile simple dar frumoase din jurul nostru. Trecem pe langă ele fară să le sesizăm importanţa. Timpul nu aşteaptă, nu a aşteaptat niciodată pe nimeni; nu ne aşteptă să ne întoarcem din cursa contra propriei fiinţe. Timpul nu aşteaptă şi nu iartă. Timpul pierdut în timp ce gonim după “mai mult” nu se va mai întoarce niciodată. În pofida acestui lucru timpul este fără doar şi poate cel mai bun judecător. Timpul este cel care, mai devreme sau mai târziu, ne arată cu siguranţă ce contează în viaţa. Dar oare uneori nu e prea târziu? Aşa cum şi marele filosof Seneca a afirmat cândva: “Din momentul în care ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi." Deci, unde ne grăbim? De ce nu încercăm mai bine să apreciem fiecare moment, să ne bucurăm pe deplin de fiecare etapă a existenţei noastre şi să lăsăm timpul să-şi urmeze propriul curs fără a-l forţa?

Cântăriţi la gram orice oferiţi!

           Întotdeauna se întâmplă aşa: fie că e vorba de colegi, angajaţi, rude sau persoane străine, dacă le dai un deget îţi iau toată mâna. O vorbă înţeleaptă spune să nu ajuţi pe cineva numai dacă se pune în genunchi şi-ţi cere să o faci. Şi câtă dreptate are… Dacă ajuţi pe cineva că aşa ţi se pare ţie, că ar avea nevoie de ajutor, mai târziu o să-ţi reproşeze că, de fapt, nu a avut nevoie să te bagi tu, şi că era mai bine dacă nu o făceai.

         Însa cel mai important este să nu ne lăsăm duşi de nas , deoarece atunci când eşti bun eşti luat de prost. În prezent probabil că multor persoane li s-a întâmplat să simtă acest sentiment , şi tocmai de aceea trebuie să ştim că bunătatea în exces strica întotdeauna.

Asta nu înseamnă să nu fii o.k. cu cine merită, adică cu oamenii simţiţi, chiar dacă mai greu dai de câte unul, pentru că nesimţirea şi tupeul  sunt pe toate gardurile la fel ca lupii  îmbrăcaţi în piei de oaie…

Aşa că fiţi foarte atenţi la tot ce spuneţi şi cui spuneţi, şi nu oferiţi prea mult cui nu merită, pentru că timpul şi energia sunt prea preţioase. Cântăriţi la gram orice oferiţi!

Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune

             Acest citat face trimitere la consecintele negative pe care le poate avea o acţiune sau un şir de acţiuni, chiar dacă nu au fost săvârşite cu cele mai bune intenţii. Important şi irevocabil este faptul că nu a fost prevăzută finalitatea şi nici consecinţele acestor fapte.

               Consider că acest citat este strâns legat de noţiunea de fire a omului – de intenţia acestuia de a se   eschiva si de a gasi o scuza pentru toate faptele care care au existat în vederea atingeriiunui anumit ţel şi în urma cărora cineva a avut de suferit.

              “Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”  este o simplă vorba. Nimic nu-i ceea ce pare şi nu tot ceea ce străluceşte este aur. Este suficient ca o persoană să ne greşească o singură dată pentru a uita, pentru a şterge pur şi simplu din memorie tot ceea ce  persoana respectivă a făcut bun, frumos sau util pentru noi. Nu punem niciodată în balanţă câte lucruri bune şi câte lucruri rele gândim, simţim, daăruim sau chir primim în şi din jurul nostru...dar este firesc...mereu suntem ademeniţi de rău, de partea întunecată a lumii.

               Suntem cei mai buni critici ai altora, le vedem până şi cele mai nesemnificative erori...în schimb când noi călcăm strâmb  în loc să recunoaştem “DA AM GREŞIT”,  de cele mai multe ori căutăm să dăm vina pe oricine sau pe orice numai pentru a nu recunoaşte că doar noi singuri suntem vinovaţi.

                  Iubim şocantul, ne place senzaţionalul. Dacă pentru o zi am avea puteri supranaturale am convingerea că  primul lucru pe care l-am face nu ar fi unul folositor oamenilor. Vanitatea ne dirijează paşii, ne călăuzeşte existenţa. Punem prea multe condiţii celorlalţi când noi de fapt nu le respectăm !!! De dat sfaturi este cel mai uşor lucru din lume, iar dacă noi avem nevoie de ele, ne-ar fi mai uşor să găsim un ac într-un ocean decât să ne hotărâm asupra deciziei.

                    . Ciudat este că de multe ori iubim şi chiar ne face plăcere să ne considerăm năpăstuiţi, bătuţi de soartă, în schimb dacă simţim că unei persoane i-am stârnit milă ne simţim ofensaţi, jigniţi. Este un cuţit cu două tăişuri… Întâmplările mai puţin fericite petrecute în existenţa noastră revin cu o precizie uluitoare atunci când avem o stare apăsătoare, ne amărâm şi mai mult, avem impresia că suntem prinşi într-un labirint.

                  În concluzie, viitorul este inprevizibil şi noi putem doar să ne aşteptăm la anumite lucruri, dar nu putem ştii care este finalul a tot ceea ce se întâmplă. Este imperativ să trăim clipa şi să nu ne gândim la ceea ce a fost. Chiar dacă vrem să părem altcineva nu putem, suntem nişte fiinţe meschine cu multe vicii care ne afectează pe noi şi pe cei din jurul nostru, suntem egoişti şi răutăcioşi chiar dacă nu vrem să recunoaştem, dar aceasta este firea omenească…„Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”! Spun: dacă drumul spre iad e pavat cu intenţii bune, atunci trebuie să ştim că uneori intenţiile bune ne aruncă în iad.

Apa - istorie, misticism și bariere.

Se cuvine să reamintim faptul că apa exista înainte de a se ivi Pământul; și că ea simbolizează suma universală a virtualităților. Este deopotrivă izvorul tuturor posibilităților de existență, precedă orice formă și susține orice creație. 
Simbolismul apei implică atât moartea , cât și renașterea. Contactul cu apa înseamnă întotdeauna o regenerare : disoluția este urmată de "o nouă naștere" , iar imersiunea fertilizează și sporește potențialul de viață.
Există credințe după care specia umană s-a născut din apă, și anume hilogeniile. Potopului sau imersiunii periodice a continentelor (miturile de tip Atlantida) îi corespunde, la nivel uman, "cea de-a doua moarte" a omului, ori moartea inițiatică prin botez. Din punct de vedere al structurii "potopul" poate fi comparat cu "botezul".
În toate sistemele religioase apele își păstrează funcția : dezintegrează, abolesc formele, spală păcatele, fiind deopotrivă purificatoare și regeneratoare. Apele precedă Creația și o absorb, neputându-și depăși propriul mod de a fi, adică de a se manifesta în forme. Tot ceea ce este formă se manifestă dincolo de ape, desprinzându-se de ele...